Cand citesti ceva si ai impresia ca e scris de tine, pentru ca sunt amintirile tale acolo...

"A ajuns ca noi toti, intr-o dupa-amiaza, adus acolo cu scoala. Atmosfera din sala a avut un efect cu aspect nimicitor asupra lui. Tapiteria rosie a scaunelor, caldura, poate nu caldura, poate intimitatea pe care o crea linistea dinaintea ridicarii cortinei, sau mai bine zis felul in care, odata batut primul gong, zumzetul vocilor incepea sa scada, pana la ultimul gong, cand, odata cu ridicarea cortinei si caderea luminii, nu se mai auzea nimic in afara de trosnetul cate unui reflector supraincalzit, toate il fascinara. Si poate chiar si lumina de fundal, care zugravea dimineti artificiale sau campuri nesfarsite, avea efect asupra lui. De fiecare data cand incepea cate un spectacol avea senzatia ca o sa fie un spectacol de teatru de papusi, si asta numai din cauza luminii pe care o gasea prea artificiala. Fusese des si la teatrul de papusi. Acolo nu s-a amuzat niciodata. Nu credea in genul ala de spectacol chiar daca era pusti. Ceva era fals.
Acum, cand era vorba de venit la teatru, venea de obicei primul. Se invartea prin foaierul urias, fixand usa secreta care facea legatura cu scena si cabinele actorilor. Pentru ca in fiecare teatru exista o usa secreta care face legatura dintre cabinele actorilor si restul lumii. Pe acolo intrau oameni privilegiati, care aveau acces si legatura cu pantecele teatrului. De pe acolo mai putea sa apara cate un actor care urma sa intre in actul doi, si care nu era inca schimbat pentru scena. Cand se aduna lumea in foaier, el il parasea, nu mai era interesant pentru el, nu dorea sa impartaseasca cu nimeni bucuria intalnirii vizuale cu vreo vedeta locala, si atunci intra primul in sala de teatru. De obicei nu era inca nimeni, doar cate o plasatoare care incerca sa-i vanda programul de sala. Era fericit cand ajungea primul in sala."

Dan Chisu - "Garsoniera din padurea de macarale"